Cum organizează Căutarea Google informațiile
Când folosești Căutarea, Google caută în sute de miliarde de pagini web și alte tipuri de conținut digital organizate în Indexul nostru de căutare pentru a găsi informații utile, index care conține mai multe informații decât toate bibliotecile din lume la un loc.


Găsirea informațiilor prin accesarea cu crawlere

Sortarea și organizarea conținutului
Indexul Căutării Google acoperă sute de miliarde de pagini web și are o dimensiune de peste 100.000.000 de gigabyți. Este ca indexul de la finalul unei cărți, cu o intrare pentru fiecare cuvânt găsit în fiecare pagină web pe care o indexăm.
Google nu acceptă niciodată plăți ca să acceseze mai frecvent cu crawlere un site. Le oferă aceleași instrumente tuturor site-urilor, din dorința de a le asigura utilizatorilor săi cele mai bune rezultate.
Procesăm constant informații noi
Întrucât internetul și conținutul se schimbă în permanență, procesele noastre de accesare cu crawlere rulează încontinuu pentru a ține pasul. Acestea învață frecvența cu care se schimbă conținutul pe care l-au detectat anterior și accesează din nou paginile respective, după cum este necesar. În plus, descoperă conținut nou pe măsură ce apar linkuri noi spre acele pagini sau informații.
Google oferă și un set de instrumente fără costuri, numit Search Console, pe care creatorii îl pot folosi pentru ca noi să le accesăm mai eficient cu crawlere conținutul. Creatorii pot folosi și standarde consacrate precum sitemaps sau robots.txt.
Google nu acceptă niciodată plăți ca să acceseze mai frecvent cu crawlere un site. Le oferă aceleași instrumente tuturor site-urilor, din dorința de a le asigura utilizatorilor săi cele mai bune rezultate.

Nu indexăm doar pagini web
Avem mai multe indexuri cu diferite tipuri de informații, care sunt adunate prin accesarea cu crawlere, prin parteneriate, prin trimiterea de feeduri de date către noi și prin propria noastră enciclopedie cu date, Knowledge Graph.
Datorită acestor indexuri numeroase, poți căuta în milioane de cărți de la biblioteci importante, poți găsi durata călătoriei cu mijloacele de transport în comun de la operatorul tău local de transport public sau poți găsi date din surse publice, precum Banca Mondială.